Gellu Dorian – Un festival de ţinută

foto gellu_dorianAm fost şi la prima şi la a doua ediţie a FestiLit-ului clujean, un proiect al Uniunii Scriitorilor din România prin Filiala sa din Cluj-Napoca. Pot face, desigur, deosebiri între una şi alta, dar mai ales asemănări. Şi prima şi a doua ediţie au fost de ţinută, elegant organizate, cu ospitalitate şi programe de interes atît pentru participanţi cît şi pentru cei care au aşteptat întîlnirile cu poeţii invitaţi, cu criticii literari şi, desigur, cu premiile care au ţinut răsuflările pînă în ultima clipă.

Zilele superbe de toamnă aş putea spune că au întărit tuşele lirice din poezia lui Horia Bădescu, devnită, iată, de la această a doua ediţie „un soi de imn al FestiLit-ului”, cum a încercat să impună ideea Irina Petraş, o foarte bună organizatoare, discretă şi în acelaşi timp impunătoare, atrăgătoare. De la Rondul poeţilor, o idee excelentă de debut al manifestărilor FestLit-ului de la Cluj, la continuarea lor cu lectura de la Muzeul de de entografie şi la, cu precădere, cele două teme ele colocviilor, precum şi desantul din liceeale clujene, dar şi aerul de miere de pe străzile şi terasele încă fremătînde de trecerea verii şi revenirea strudenţilor la studii, toate la un loc au demonstrat că chiar şi fără tam-tam-ul confratelui mai mare (doar cu o ediţie) de la Iaşi), Festivalul Naţional de Literatură de la Cluj are şansa să devină cel mai important festival de acest fel nu numai de la noi, ci şi din această parte de Europă. Paşii lui sunt sigur, neşovăitori, nu ascund alte intenţii, ci sunt decisivi şi decişi să meargă pe o cale bună. Pe această cale bună dorim să ne revedem la Cluj şi la anul şi peste zece ani.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s