FestLit Cluj 2017

cropped-header.jpg

Iniţiat în 2014 de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, Festivalul Naţional de Literatură – FestLit Cluj – reuneşte în fiecare toamnă în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, transformând Clujul, pentru trei zile, în veritabilă capitală a scrisului românesc.

La ediția din 2017 vor lua parte 70 de scriitori din toată țara, care vor participa inclusiv la întâlniri cu elevii și studenții clujeni.

Deschiderea festivă și Rondul de Gală al Scriitorilor vor avea loc în după-amiaza zilei de duminică, 8 octombrie, la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca. Seara va fi marcată de mai multe surprize, dar și un concert al trupei Jump Jazz Band. În următoarele două zile ale festivalului va avea loc simpozionul cu tema „Critica literară şi viitorul literaturii”, decernarea premiilor FestLit 2017 [aici link către categoria premiile festlit], dar și întâlniri ale scriitorilor cu tinerii cititori clujeni. Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați programul FestLit 2017 [link către categoria program].

 

Evenimentul e organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca şi al Ministerului Culturii.

Parteneri: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Culturii, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Facultatea de jurnalism FSPAC, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania/FICT, Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Societatea Culturală „Lucian Blaga” Cluj, Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura română „Ioana Em. Petrescu”, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Transilvania, Societatea Culturală Carpatica/Revista Oraşul, revistele literare România literară, Apostrof, Caiete Silvane, Echinox, Helikon, Mişcarea literară, Nord literar, Poesis, Steaua, Tribuna. Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, UBB Tv, Clujul Cultural, Făclia, Transilvania Reporter, Sinteza.

Anunțuri